Allegria – evergreen-uri pop/jazz/rock în manieră clasică

Formaţia Allegria propune o atmosferă rafinată, distinsă dar destinsă, o sărbătoare a muzicii în stil clasic, uşor pigmentat de accentele jazz.
Armoniilor calde ale instrumentelor cu coarde (vioară, violă, violoncel) li se alătură oboiul şi instrumentele de percuţie pentru a crea împreună un cvintet cu totul special.
Allegria propune un repertoriu ce cuprinde cover-uri pop-rock, de la binecunoscute teme internaţionale precum What a wonderful world (Louis Armstrong) şi Fever (Ella Fitzgerald) până la hituri mai noi precum Every You, Every Me (Placebo).
În plus, Allegria poate acoperi şi alte zone stilistice (prelucrări în manieră clasică a pieselor rock, latino, etno, jazz etc.) devenind astfel o ofertă uşor de adaptat conceptului oricărui eveniment.

Allegria feat. Vlaicu Golcea – classic vs. electronic

Proiectul Allegria (Oana Mariş – oboi, Ştefan Barbu – vioară, Luiza Iorga – violă, Ioana Peteu – violoncel, Daniel Ivaşcu – percuţie) feat. Vlaicu Golcea (live electronics) este o provocare acceptată de cei şase muzicieni de a realiza o muzică de fuziune între elementele tradiţionale (instrumentele de percuţie: djembe, darbukka, congas-uri, tareya, etc), instrumentele clasice scoase din obişnuitele săli clasice de concert şi amprenta modernă a muzicii electro. Sonoritatea este atent construitã pentru a pune în valoare fiecare element al proiectului ce poate acoperi zone muzicale diferite stilistic (aranjamente electro ale pieselor rock, tradiţionale, jazz, simfonice etc., combinate cu sunetul “clasic” al instrumentelor live).
Concertând pentru prima oară în 2004, Allegria şi-a propus să rupă bariera dintre ascultătorii de muzică clasică şi cei care preferă muzica pop, rock sau jazz. Următorul pas a fost colaborarea cu Vlaicu Golcea, unul dintre cele mai importante nume ale fenomenului electro din România, compozitor şi muzician de jazz, cunoscut publicului datorită unor proiecte muzicale de excepţie – Jazz Unit, Aievea, Glidq, East Village sau Shukar Collective.

website